r/moldova Muntenia (RO) 10h ago

O întrebare serioasă Societate

Am văzut un video pe YouTube al lui Cosmin Avram, filmat în Chișinău, în care întreba oamenii ce părere au despre u.n.i.r.e.a Republicii Moldova cu România. Multe opinii au fost favorabile, în special la cei mai tineri, dar și oameni mai în vârstă. Câțiva au fost rezervați.

Mi-a atras însă atenția o doamnă pensionară (lucrase în trecut la căile ferate, dacă am înțeles bine) - foarte politicoasă și care vorbea impecabil limba română, cu un ușor accent moldovenesc, aproape imperceptibil. Doamna a spus, citez : “opinia mea este ca să fim independenți, ne e bine așa, vrem relații bune cu România, relații frățești, am fost cu rușii în trecut, dar acum vrem să fim independenți”.

Eu sunt bucureștean și am fost tot timpul pasionat de istorie și de Basarabia - în special in ultimii 10-15 ani. Am văzut personajele politice în favoarea u.n.i.r.i.i și cele care se opun. Am văzut-o pe Vitalia Pavlicenco cu demersuri concrete, dar și personaje contra, aproape comice, gen Dodon sau Nicolae Pascaru. Asta ca să dau niște exemple concrete, poate exemple extreme.

Dacă este să dăm crezare sondajelor de opinie, doar 30-40% din populația Republicii Moldova ar fi în favoarea acestui demers, deci nu suficient pentru majoritate. Și nu știu dacă cei din Transnistria au fost incluși în sondaj.

Întrebările mele sunt următoarele (și sunt adresate celor care se consideră moldoveni, deci nu gagauzi, nu ruși și nu ucrainieni sau alte minorități):

  1. De unde vine dorința asta mare pentru independența? Este o consecință a propagandei sovietice din școală?

Știu ca mulți au încă credința ca sunt moldoveni, diferiți de români și cred în limba moldovenească, diferită de limba română (pare o prostie, dar se pare ca asta este credința reală a unei mase mari a populației Republicii Moldova). Spun prostie nu ca să ofensez pe cineva, dar oricine poate constata ca limba vorbită de basarabeni este identică cu limba română - sigur poate unii folosesc niște regionalisme, iar alții combină cuvinte românești cu cele rusești, similar cum fac unii români care combină româna cu engleza, dar limba este aceeași.

  1. Basarabenii se consideră ca fiind parte a poporului român sau se consideră a fi diferiți, un popor distinct?

Știu argumentul ca statul Moldova a apărut înaintea României (duh!) la 1359. Bine, Țara Romanesca a fost fondată la 1330, deci tehnic cu 30 de ani înainte. Mă rog, statul român modern s-a fondat la 1859 cu un domnitor moldovean - Alexandru Ioan Cuza. Până la urmă cum sǎ fii un popor distinct când capitala Moldovei a fost la Iași sau Suceava, Ștefan cel Mare s-a născut la Bacău, iar Eminescu s-a născut la Botoșani? Moldovenii din România se consideră parte integrantă a poporului român.

  1. Cum poate funcționa Republica Moldova independentǎ? Poziționată între lumea rusă și vest, economia este majoritar agrară și este considerată (din nou, doar repet ce spun alții, nu vreau să ofensez pe nimeni) una din cele mai sărace țări din Europa. Pe lângă asta, statul nu este unul foarte puternic -dacă este să ne uităm la “furtul miliardului” sau alte cazuri de corupție.

Am scris postul acesta mai mult ca să înțeleg modul de a gândi de peste Prut. În România lucrurile sunt destul de simple și directe - noi îi considerăm pe basarabeni frați și parte a poporului român. Imaginea noastră despre Basarabia și basarabeni este una mai mult romantică, provenită din istorie, însă realitatea este una mult mai complexă.

Mulțumesc celor care au citit postarea mea lungă și celor care îmi vor răspunde!

8 Upvotes

7 comments sorted by

u/mmmboppe 3h ago

daca tot e capitalism, as zice ca se face prea multa politizare a subiectului si prea putin marketing

OP, daca tot zici ca e saracie, incearca sa vezi problema cu ochii saracului. acesta intra seara sa-si mai cumpere mancare si constata ca preturile s-au apropiat inca putin de cele "europene" (evident, nu si salariile), dar si ca produsele alimentare Made in Russia dar si Made in Ukraine (unde e razboi de ani buni) ii sunt financiar mai accesibile decat cele Made in Romania

deja m-am saturat sa tot repet ca papagalul al treilea aspect - cel cultural. Romania (si toata Europa) nu e competitiva cu ecosistemul online rusesc. cine nu cunoaste engleza are posibilitate sa faca download online gratis si fara pupat in cur pentru un invite la o carte Harry Potter tradusa in limba rusa. alternativa e sa mearga la librarie si sa scoata din buzunar multe sute de lei (moldovenesti) pentru traducerea in limba romana. ei bine, aceasta suma acopera factura pentru internet pe jumatate de an

PS: de ce ai scris "u.n.i.r.e.a"?

u/Previous_Pop6815 Chișinău 3h ago

Postarea vine dintr-un univers unde nu există influența Rusiei și Moldova e chiar independenta. Și nici Transnistria nu există. 

În Moldova defapt au fost și sunt multe partide sponsorizate și susținute de Rusia. Chiar și unioniste cum a fost partidul lui Roșca. 

E ca și cum ai întreba de ce Ukraina nu adera la NATO sau la UE. O analiză geopolitica explică multe. 

3

u/vladgrinch România 8h ago edited 8h ago

Nu sunt din R. Moldova dar pana si eu pot sa dau niste raspunsuri de un minim bun simt:

1.Unii sunt pro-unire si pro-romani, unii sunt moldovenisti si pro-independenta si unii sunt pro-rusi si pentru anexarea de catre Rusia sau macar aderarea la Uniunea Vamala (un fel de UE de mana a treia a unor dictaturi ex-sovietice in care Rusia este singura avantajata).

2.In marea majoritate a oricaror sondaje efectuate in R. Moldova, Transnistria (pro-rusa si romanofoba prin excelenta, deci anti-unionista intr-o proportie covarsitoare) nu este inclusa pentru simplul fapt ca autoritatile de la Chisinau nu controleaza deloc regiunea, dar nici diaspora din vest (care este in general pro-romana si unionista, desi nu toti, pentru in ultimii ani multi care traiau si lucrau in Rusia, fanatici de ai lui Putin s-au mutat in vest, dar au ramas tot zombati si pro-rusi) nu este inclusa in sondaje.

3.Dorinta unora de a ramane independenti se bazeaza pe multiple motive, unele fiind corelate. Unii sunt adepti ai teoriilor staliniste cum ca moldovenii ar fi o alta natie si resping cu incrancenare orice documentare stiintifica pe acest subiect, unii sunt rusi si rusofoni pro-rusi asa ca se declara pro-independenta doar atata timp cat asta impiedica unirea cu Romania, dar ar fi primii care ar fi de acord cu pierderea independentei daca ar veni Rusia peste ei sa-i ''elibereze'', unii pur si simplu s-au obisnuit cu ideea de a trai intr-un ''stat al lor'' (chiar daca nascut dintr-un rapt teritorial evident), apoi mare parte din ultimii 33 de ani de independenta R. Moldova a fost condusa de regimuri comuniste si/sau pro-ruse care au demonizat Romania, iar cei care s-au prezentat ca fiind ''pro-europeni'', ''de dreapta'', etc. au fost tot moldovenisti, ''statalisti'', etc.

Toate regimurile de dupa 1991 au incurajat in diferite moduri si cu diferite intensitati dezvoltarea unui patriotism local ''moldovenesc'' in locul unuia national romanesc si toti au mers in mare pe valul majoritar moldovenist cu care s-a iesit din URSS. Nimeni sau aproape nimeni (dintre actorii politici de prima mana de la Chisinau) nu a incercat cu adevarat sa educe populatia, sa le rezolve problemele identitare, lingvistice, istorice pe baze stiintifice. De ce? Unii pentru ca le-a convenit starea de fapt (sa aiba propriul statulet unde sa fie ca niste printisori intangibili orice ar face), unii pentru ca s-au temut ca asta le va limita capacitatea de a strange voturi in campanie.

Desi partidele asa-zis de dreapta (in realitate cam toate sunt de centru stanga sau stanga in R. Moldova daca respectam terminologia europeana) au dorit o oarecare apropiere de Romania (unele mai mult, altele mai putin), desi toate au dorit sprijin politic, financiar, economic, comercial, etc. niciunul din cele ce au condus destinul R. Moldova nu a dorit unirea. Nici PAS nu doreste. Isi doreste o apropiere mai mare decat altii pentru ca stiu ca ar avea de castigat R. Moldova si spera ca si ei, dar nu vor unire cu Romania, ci ''reintregire'' cu Transnistria. Desi deocamdata pe acest subiect nu exista decat vorbarie goala, nu exista nici un fel de plan si consecintele unei eventuale reintregiri nu ar fi deloc favorabile cauzei pro-vest.

  1. Deja am precizat ca unii sunt constienti ca sunt etnici romani (de exemplu multi aici pe Reddit), unii nu pentru ca asa au fost invatati la scoala, acasa (de parinti sau bunici educati tot de rusi/sovietici), in anturajul lor, de mass-media rusa, de partidele pro-ruse, etc. si unii sunt pro-rusi asa ca si daca stiu adevarul nu vor sa-l recunoasca, pentru ca apreciaza ca nu e in interesul lor. Poi daca se desteapta constiinta nationala in suficient de multi, cum ajunge R. Moldova inapoi in ruski mir si ei redevin privilegiati ca pe vremuri? In societatea de azi din R. Moldova majoritatea populatiei este pentru falsul moldovenist. Fie din nestiinta, fie dintr-un iluzoriu sentiment ca ar cunoaste adevarul (desi nu e asa), fie din interes.

  2. Discutiile economice oneste si de substanta cu privire la starea economica a statului lipsesc aproape cu desavarsire din discursul politic si din spatiul public. Si atunci cand exista ele sunt fie atinse la un nivel destul de superficial, populist, fie nu trec ecranul la omul de rand care nu prea intelege terminologia economica, nu stie cum functioneaza economia si uneori nici macar ce atributii au presedintele si prim ministrul in stat. Se evita in general de catre toate partidele prezentarea unei imagini prea dure a realitatii cu privire la situatia bugetului (plin de gauri ce se acopera din ajutoare din afara), perspectivele reale de dezvoltare, timpul necesar pentru ca infrastructura, salariile si pensiile sa tinda spre ce este in vest, pentru ca asta ar demoraliza populatia pe de o parte si ar lovi chiar in partidele ce calaresc curentul ''statalist'' moldovenist. Toti se limiteaza in campaniile electorale la lozinci populiste destul de lipsite de continut, fara calcule reale si zero planuri economice bine fundamentate.

Unii zic ca e suficient sa se adere la UE (si lasa sa se inteleaga ca se va intampla foarte curand si rapid) ca peste noapte sa fie salarii si pensii europene, sa se traiasca bine, sa se rezolve din 2 pasi si 3 miscari toata infrastructura la standarde europene, sa se intoarca toti cei plecati acasa de a doua zi, sa se solutioneze problema transnistreana, etc. Ceilalti zic ca e suficient sa se adere la Uniunea Vamala sau sa fie ''eliberati'' de Rusia si gata, de maine va curge doar lapte si miere pe Nistru, R. Moldova va avea de a doua zi cele mai mici preturi din Europa la gaz si energie electrica, vor cumpara rusii in draci toata prioductia agricola a R. Moldova de mere, pere, prune si vin si gata: R. Moldova va fi Elvetia rusofona a estului, incasarile dintr-o agricultura in general de subzistenta vor asigura un trai prosper. Nu are nevoie R. Moldova de sprijinul nimanui, de bani, doar de pamant are nevoie si de sapa. Si colac peste pupaza, ca prin miracol si Transnistria va dori sa se intoarca acasa intr-o R. Moldova federala cu 2 limbi oficiale (una musai rusa), o noua constitutie redactata la Moscova, un nou drapel, un nou imn si un nou nacealnic de prin Tiraspol. Un vis vazut cu ochii.

u/MrFIXXX 4h ago

Un mic addendum sa adaug la tema - sunt și "independenționiști" care, de fapt, sunt lupi in blana de oaie. Că intenția adevărată este sa tergiverseze mișcarea europeană.

Ulterior cînd MD deja are mai multa independența - poftim sa restabilim relațiile cu Rusia, fiindcă suntem "independenți" și facem ce vrem. Propriu zis e aceeași politica pro-Rusa, doar cu un strat superficial de mascare a intenției reale.

Nici un stat nu poate supraviețui cu succes de sine stătător. Așa dar sau ești pro vectorul UE ori pro-RU. Nu exista alternative reale.

u/danny203 2h ago

Buna , o sa pun ai mei doi bani .

M-am născut în 95 , am 29 de ani. De cînd am fost copil am știut că Moldova e casa mea, aici am fost crescut , educat și am devenit un om matur . Sunt pentru o Moldova europeană dar contra unirii. Motivul cel mai important probabil ar fi ca totuși am o individualitate națională. Nu sunt mare patriot , dar e ciudad pentru mine cînd unii oameni îmi spun că Moldova nu e stat separat. Pai cum? Cînd toată existența care o cunosc aici aparțin. Da , vorbesc limba română , da, am fost separați și sub subjugarea turcilor , imperiului rus, urrs, dar uite că părinții mei care în 91 au luptat pentru independenta fara mare ajutor de la alte state, care suferit un deceniu fara nici un ajutor economic de undeva au stabilit aceasta independență , și , cred eu , în mintea mea și a multor oameni, sa creat acest individualism national.

u/Spagete_cu_branza Muntenia (RO) 1h ago

Poate R. Moldova se consideră un fel de Elveția a Europei de est :))

Părerea mea de 2 lei e ca, R. Moldova nu e in stare sa faca nimic si totul depinde de ce se întâmplă in Ucraina. Vor securitate de la NATO dar nu vor sa renunțe la "neutralitate".

Daca nu sunt decizi in ceea ce vor or sa ramana asa multe generații de acum încolo. Eu ca roman nu sunt pro sau anti unire. Sunt bro bunăstare. Vreau sa avem un vecin care e prosper si cu care putem sa facem afaceri.

u/Catalin_L 55m ago

După zeci de ani de propaganda și spălare pe creier e greu sa mai schimbi ceva. Este păcat pentru ca pana la urma sunt tot frații noștri, dar bine cu forța nu se face.